I.S.C.

Organ tehnic specializat

care exercită controlul de stat

în domeniul construcţiilor

 

 

 

I.S.C. – Aparatul Central

Date contact:
București, str. C.F. Robescu nr. 23,

sector 3, cod poștal 030217

 

VIZITĂ LA AEROPORTUL INTERNAȚIONAL BRAȘOV

 

Aflat în stadiul de execuție pe teritoriul localității Ghimbav, la o distanță de 12 kilometri de municipiul Brașov, Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav este primul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani, având al treilea terminal ca mărime, după cel de la Aeroportul Henri Coandă-Otopeni și cel de la Aeroportul din Cluj-Napoca.
Datorită poziționării sale centrale, dar și a tehnologiilor de ultimă generație folosite atât în execuție, cât și în viitoarea exploatare, obiectivul va avea o importanță majoră în dezvoltarea economică a zonei centrale a țării și în asigurarea conexiunilor rapide interne și externe.
În vederea verificării asigurării nivelului de calitate corespunzător cerințelor, inspectorul general al Inspectoratului de Stat în Construcții, domnul Romulus Bulacu a efectuat, în data de 09.06.2021, o vizită de lucru la aeroport unde s-a întâlnit cu factorii de decizie.
Discuțiile purtate cu factorii implicați în edificarea obiectivului au relevat rolul important pe care instituția noastră îl are în sistemul calității în construcții, domnul inspector general subliniind încă o dată faptul că ISC, chiar dacă este o instituție de control, nu trebuie privită ca o piedică în calea dezvoltării, ci, dimpotrivă, prin controalele sale, aceasta contribuie la edificarea unor construcții de calitate, sigure pentru utilizatorii lor.